Zilele acestea, încă o echipă de la America Express a fost eliminată. Concurenții de la Antena 1 s-au dat de gol că au fost scoși din emisiune și riscă să fie amendați de postul de televiziune. Ar fi cea de-a doua echipă care pleacă de pe Drumul Soarelui.
Pe data de 11 iulie, Edward Sanda a împlinit 26 de ani. Cu această ocazie, soțul Cleopatrei Stratan a ținut să-și organizeze petrecerea și i-au „scăpat” imagini pe rețelele de socializare. Astfel, dacă soții ar fi fost, încă, în concursul America Express, așadar pe alt continent, cum ar fi fost posibil ca Edward să-și serbeze ziua de naștere în România? Înseamnă că cei doi au fost eliminați și s-au întors în țară.
Problema este următoarea: cei care acceptă provocarea de la Antena 1 semnează un contract foarte clar prin care se stipulează faptul că nu au voie să divulge nicio informație cu privire la ce se va întâmpla în concurs și nu a fost difuzat pe post. Așadar, dacă au lăsat acest indiciu pentru fanii emisiunii, înainte să le fie difuzată pe TV eliminarea, pot fi sancționați de trust.
Înainte ca momentul să fie difuzat la TV, CANCAN.RO a prezentat plecarea Iuliei Albu și a iubitului ei din sezonul cu numărul 6. Echipa #teamMAAIA a fost eliminată de pe Drumul Soarelui, chiar dacă pornise cu entuziasm și optimism în aventură, spunând:
„Suntem pe drumul soarelui cu toate pânzele sus”.
După ce au ieșit din competiție, ar fi rămas alături de colegii lor. Nu aveau voie să divulge vestea plecării din cursa America Express nici măcar rudelor, părinților, apropiaților de orice fel. (VEZI AICI DETALII)
Cu câteva luni în urmă, până și producătoarea emisiunii spunea că nici măcar mama sa nu știe cine va câștiga, atât de strict este regulamentul.
În podcastul lui Mihai Morar, Mona Segall a vorbit despre contractele pe care le semnează nu doar concurenții, ci întreaga echipă. Prin această procedură legală, speră să nu fie divulgate informații de la filmări înainte de a apuca să le difuzeze pe TV sau pe Antena Play. Cu toate acestea, mereu există câte o sursă care să le dea planurile peste cap.
„Tot cast-ul semnează niște contracte și echipa de asemenea, sperăm să nu se afle până la sfârșit, deși există tot felul de site-uri care încearcă să saboteze aceste lucru.
Nu știm de ce, cui folosește și pentru ce. De cele mai multe ori sunt fake news-uri, uneori le nimeresc. Depinde de cei care se uită dacă cred. Nici mama nu știe cine a câștigat”, a spus Mona Segall pentru Fain&Simplu.